Ediția din acest an a Roland Garros-ului are deja doi eroi în turneul masculin, Haas și Robredo, care întâmplător poartă și același prenume
Tommy Haas a devenit cel mai în vârstă sfertfinalist de Grand Slam din ultimii opt ani, iar Tommy Robredo a egalat un record stabilit în urmă cu 86 de ani
Novak Djokovic, Rafael Nadal sau Roger Federer și-au respectat blazonul și la Roland Garros și au evitat orice surpriză până în sferturile de finală. Între cei mai buni opt jucători calificați la Paris și-au făcut însă loc și doi tenismeni trecuți bine de prima tinerețe, Tommy Haas și Tommy Robredo, ambii aflați în urmă cu un an într-un punct mort al carierei, chiar la final în opinia unora.
Tommy Haas (35 ani) a demonstrat încă o dată, cu această ocazie, că vârsta nu are granițe în ceea ce privește performanța sportivă. După victoria de ieri cu 6-1, 6-1, 6-3 cu Mikhail Youzhny, germanul a devenit cel mai vârstnic sfertfinalist de la Roland Garros în ultimii 42 de ani. Totodată, Haas este cel mai „bătrân” jucător care a ajuns în această fază într-un Grand Slam, în ultimii opt ani. Precedenta „izbândă” i-a aparținut lui Andre Agassi, care a jucat un sfert de finală în 2005 la US Open, când trecuse de bariera celor 35 de ani. Traseul lui Haas pare incredibil la o primă evaluare, cea a vârstei și a poziției ocupate în ATP la început de 2012.
El a repornit la drum, la 34 de ani, de pe locul 205 ATP, iar acum ocupă poziția a 14-a în lume! Niciun alt jucător care a împlinit 35 de ani nu se mai regăsește acum în prima sută mondială. Pentru german urmează acum un meci cu Novak Djokovic, deschis oricărui rezultat ținând cont de forma lui Tommy, dar și de faptul că a câștigat deja o partidă în fața sârbului în 2013, la Miami.
Robredo avea cariera încheiată în 2011
Tommy Robredo (31 ani) este un alt jucător care a captat deja atenția la Roland Garros. Spaniolul a egalat un record de 86 de ani, deținut de Henri Cochet, la Wimbledon. Concret, Robredo s-a calificat în sferturi după ce a revenit în trei meciuri consecutive de la 0-2. În disputa din turul trei cu Gael Monfils, ibericul a salvat și trei mingi de meci ale adversarului. Robredo va juca azi în sferturi cu David Ferrer și poate fi catalogat un erou și dintr-un alt punct de vedere. În 2011, el a suferit o intervenție chirurgicală pe coapsă, iar șansele să revină la cel mai înalt nivel erau destul de mici. Și totuși, Robredo și-a făcut come-back-ul, iar într-un an de zile a revenit de pe locul 471 ATP (14 mai 2012) până pe poziția a 34-a, pe care a ocupat-o în momentul în care a debutat Roland Garros-ul.
Federer, omul recordurilor
La 31 de ani, Roger Federer continuă să stabilească noi repere în tenisul mondial după ce a câștigat de-a lungul timpului, printre altele 17 titluri de Grand Slam. Elvețianul a ajuns în sferturi la Roland Garros, după o victorie cu 3-2 la seturi în fața lui Gilles Simon. Fedex a înregistrat astfel al 36-lea sfert de finală de Grand Slam consecutiv. Succesul cu Simon a fost unul istoric având în vedere că Roger a contabilizat și a 900-a victorie în ATP. Numai trei oameni au mai atins această bornă, Jimmy Connors (1243 victorii), Ivan Lendl (1071) și Guillermo Vilas (924). Dintre jucătorii aflați în activitate, Rafael Nadal este cel care îl secondează pe Federer, cu 623 de succese, ibericul fiind al 16-lea într-un clasament all-time.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER